În fond, nu există faptă umană nereglementată religios, pe când dreptul acoperă toate conduitele umane. Parcurgerea căii se înțelege ca o apropiere de sacru sau, altfel spus ca o „consacrare”, într-un urcuș spre realitatea absolută. Aceasta ar putea fi tratată ca o răsplată, dar e de crezut că respectarea normelor religioase îl conduce pe om la firea lui esențială cum e circumscrisă ea de finalitatea divinului, în ceea ce îl privește. La fel în drept, respectarea normelor juridice asigură persoana fizică să se manifeste în plinătatea ei, întrucât conformitatea cu legile juridice în vigoare oferă „răsplata” unei ocrotiri sigure din partea sistemului de drept.
(V. Capcelea, Filozofia juridică, Editura Arc, București, 2011, p. 316)