2 citiri

47 În sfârșit, în ceea ce privește pretinsa denaturare a elementelor de probă de către Tribunal, trebuie amintit că o asemenea denaturare are loc atunci când, fără a recurge la noi elemente de probă, aprecierea elementelor existente apare ca fiind vădit greșită (a se vedea în special Hotărârea din 17 iunie 2010, Lafarge/Comisia, C‑413/08 P, EU:C:2010:346, punctul 17).

48 Astfel cum a subliniat avocatul general la punctul 65 din concluzii, în plus, recurentul trebuie să indice cu precizie probele care au fost denaturate și să menționeze erorile de apreciere care ar fi fost săvârșite (a se vedea în special Hotărârea din 17 iunie 2010, Lafarge/Comisia, C‑413/08 P, EU:C:2010:346, punctul 16).

49 Totuși, recurentele nu contestă analiza documentelor în discuție de către Tribunal, ci admisibilitatea acestora, în cazul în care transmiterea lor de către poliția vamală și financiară ar fi considerată nelegală, aspect care, în orice caz, nu a fost demonstrat.

50 Având în vedere toate considerațiile de mai sus, primul motiv trebuie înlăturat în ansamblul său.

Curtea de Justiție
(Hotărârea din data de 27 aprilie 2017, C-469/15 P, EU:C:2017:308)

Accordingly, evidence may be admitted even if illegally obtained if this does not render the proceedings unfair. In the Schenk case (această cauză există tradusă în 9 limbi pe HUDOC, dar nu și în limba română – n.n.), there was no breach of Article 6(1) when a tape recording of a conversation between the applicant and another person, P, that was obtained in breach of Swiss criminal and other law, and that incriminated the applicant, was admitted in evidence. This was because the proceedings as a whole were not unfair, for the following reasons. First, the rights of the defense had not been disregarded. In particular, the defence had the opportunity to challenge both the authenticity of the recording and its admission as evidence and to examine both P and the police officer who had instigated the recording. Secondly, the recording was not the only evidence on which the conviction was based. (s.n. – M. M.-B.)

D.J. Harris, M. O’Boyle, E. P. Bates, C. M. Buckley
(Law of the European Convention on Human Rights, Oxford University Press, editia a treia, 2014, la pp. 418-419)

La norme concernant le vol ne dit pas „Si quelqu’un a volé, le tribunal doit ordonner que cet homme doit être emprisonné” mais „Si le tribunal competent a constaté qu’un homme a volé, le tribunal doit ordonner que cet homme doit être emprisonné”.
(…)
Il est vrai que le juge est lié par l’obligation de faire uniquement de vrais énoncés lorsqu’il constate le fait générateur, mais meme si l’énoncé, qui est la signification de l’acte de constatation, n’est pas vrai, si le tribunal a constaté que Dupont a commis un vol, mais que – „en realité” – Dupont n’a pas commis de vol, la condition pour que le tribunal pose une norme individuelle valide, qui est une decision valide, n’en reste pas moins remplie. Certes, les parties peuvent attaquer la decision au motif qu’elles considèrent l’énoncé (qui est la signification de l’acte de constatation juridictionnel) comme faux. Mais tant que la decision du tribunal n’a pas été cassée par une autre decision juridictionnelle, elle demeure valide, que l’énoncé (qui est la signification de l’acte de constatation juridictionnel) soit vrai ou faux. Et si une decision juridictionnelle acquiert force de chose jugée, si elle ne peut plus être cassée, alors la question de la vérité ou de la fausseté de l’énoncé (qui est la signification de l’acte de constatation juridictionnel) n’entre plus du tout en consideration.
Si l’on dit que quelqu’un d’innocent a été condamné, car il n’a pas commis „en réalité” le délit à cause duquel il a été condamné, on énoncé quelque chose qui n’est juridiquement pas relevant. Le droit n’attache pas de sanction comme effet à un événement en soi ayant réellement lieu (comme condition) ou à la vérité d’un énoncé (qui est la signification de l’acte de constatation juridictionnel), mais plutôt a l’acte de constatation juridictionnel ayant force de chose jugée, dont la signification est l’énoncé qu’un certain événement determine dans la norme générale à appliquer par le tribunal a eu lieu. (s.n. – M. M.-B.)

Hans Kelsen
(Théorie générale des normes (trad. O Beaud, F. Malkani), ed. Presses Universitaires de France, Paris, 1996, p.169-70)

Se spune că mare a fost norocul lui Marius.

Astfel, deoarece barbarii începuseră parcă iarăși să meargă cu avânt și să se reverse mai întâi spre Spania, Marius a avut timp să pregătească pe soldați prin exerciții și să le ridice moralul, încurajându-i și, lucrul cel mai important, să le dea putință să-și dea seama cum era el. Astfel, tonul lui aspru când comanda și neînduplecarea în darea pedepselor – după ce se obișnuiseră să nu facă nici o greșeală și să nu comită nici o indisciplină – li se părea nu numai dreaptă, dar salvatoare, iar violența, răgușeala glasului și severitatea feței care îi intrase în fire puțin câte puțin, socoteau că nu sunt de temut pentru ei, ci pentru dușmani.
Mai ales dreptatea cu care judeca le plăcea foarte mult soldaților. Se dă următorul exemplu. Caius Lusius, nepotul lui, era în expediție cu el, rânduit la o comandă, și, în general, părea că nu-i un om rău, dar nu putea să reziste tinerilor frumoși. Lusius iubea un tânăr care se afla sub comanda lui, numit Trebonius, și, încercând de multe ori, nu izbutise. În cele din urmă, într-o noapte, a trimis un slujitor să-l cheme pe Trebonius. Tânărul a venit, căci nu se putea să nu dea ascultare comandantului când era chemat, dar, când a fost dus în cort la el, iar Lusius a încercat să-l forțeze, Trebonius a scos sabia și l-a ucis. Aceasta s-a întâmplat pe când Marius lipsea. Când s-a întors, Marius i-a intentat proces lui Trebonius. În timp ce mulți îl acuzau și nimeni nu-l apăra, el s-a ridicat curajos, a povestit întâmplarea și a avut martori că respinsese adesea pe Lusius când încerca și că, deși i se ofereau lucruri mari, nu și-a dat trupul pentru nici unul.
Atunci Marius, plăcut impresionat, a dat poruncă să se aducă cununa străbună, care se dădea pentru mari fapte de vitejie și, luând-o, a încununat el însuși pe Trebonius, deoarece săvârșise o foarte frumoasă faptă, tocmai într-un moment în care avea nevoie de exemple frumoase. Această faptă, făcându-se auzită la Roma, a contribuit foarte mult pentru cel de-al treilea consulat al lui Marius.(s.n. – M. M.-B.)

Plutarh
(Marius în Vieți paralele (trad. N. I. Barbu), vol. III, ed. Științifică, la pp. 78-9)

201 În sfârșit, Comisia susține că argumentul întemeiat pe o pretinsă încălcare a dreptului la prezumția de nevinovăție, invocat de Compagnie în memoriul său suplimentar, este tardiv și, în consecință, inadmisibil. În subsidiar, Comisia arată că prezumțiile de vinovăție sunt posibile în domeniul penal, în măsura în care acestea nu depășesc un anumit nivel. Or, ar fi necesar să se constate, pe de o parte, că combaterea practicilor anticoncurențiale constituie o miză importantă și, pe de altă parte, că dreptul la apărare al Compagnie a fost respectat pe deplin în speță, aceasta fiind în măsură, în urma transmiterii comunicării privind obiecțiunile, să respingă prezumția exercitării unei influențe decisive asupra politicii comerciale a Saint‑Gobain Glass France.

Tribunalul Uniunii Europene
(Hotărârea din data de 27 martie 2014, T-56/09, EU:T:2014:160)

Ce qu’est „l’esprit de la loi”, seul naturellement le juge peut le déterminer, et cette détermination peut s’avérer très différente dans les différents cas à trancher par différents juges. L’ „esprit de la loi” est – au fond – un fiction qui sert à maintenir l’apparence que le juge n’applique que le droit positif, même dans les cas de prétendues decisions prises par analogie, tandis qu’en vérité, il crée un droit nouveau pour ce cas concret. Il faut qu’il y soit habilité par l’ordre juridique. Cela ressort de ce que, dans la plupart des ordres juridiques modernes, il est interdit au juge de prendre une décision per analogiam dans certains cas, à savoir pour les decisions de jurisdictions penales. Toutefois, une telle interdiction présuppose que de telles decisions sont permises dans d’autres cas – quoique non expressement mais tacitement. (s.n. – M.M.-B.)

Hans Kelsen
(Théorie générale des normes (trad. O Beaud, F. Malkani), ed. Presses Universitaires de France, Paris, 1996, la p. 358)

123. În primul rând, obligația de a adopta sancțiuni proporționale, efective și disuasive în domeniul TVA-ului nu implică, în general, obligația de a impune sancțiuni de natură penală(58). Într‑adevăr, în anumite situații, gravitatea unei infracțiuni ar putea impune incriminarea ca fiind singura soluție pentru a garanta eficacitatea și caracterul disuasiv(59). Cu toate acestea, în afara unor astfel de situații specifice și grave, sancțiunile aplicabile pot să îmbrace forma unor sancțiuni administrative, a unor sancțiuni penale sau a unei combinații a celor două(60).

124. În contextul TVA-ului, neplata impozitului declarat în mod corect în termenul legal prevăzut nu poate fi considerată atât de gravă încât obligația de a adopta măsuri efective și disuasive să necesite în mod invariabil impunerea de sancțiuni penale(61). Desigur, ținând seama de situația lor economică și socială, statele membre pot proceda la adoptarea unor astfel de sancțiuni în cazuri pe care le consideră suficient de grave, respectând în același timp principiul proporționalității. Cu toate acestea, nu se poate considera că incriminarea acestui comportament este impusă ca o chestiune de drept al Uniunii. (s.n. – M.M.-B.)

Michal Bobek
(Concluziile prezentate în data de 13 iulie 2017 în cauza C-574/15, EU:C:2017:553)

Indeed, under COM (2013) 45 final, the measures proposed are strengthened and meaningful. Gambling is covered as opposed to casinos only. Thresholds for traders in goods in cash are reduced by 50 per cent. The sanctions regime must efficaciously employ the administrative law. Statistical data must be collected and reported to central supervisory authorities. The processing, movement and storage of personal data is protected. Tax crimes are treated as predicate offences to money laundering under specific conditions. (…) The challenge that lies is not only about delivering strengthened and risk-sensitive measures to Member States; it is also about implementing the Union’s measures with pragmatism at the national level. And it is all the more necessary for the Union to continuously supervise and evaluate both the implementation and enforcement performance of national authorities without any compromise because the shifting of the obligation by the Union to Member States with a view to implement strengthened yet meaningful measures can potentially constitute the Achilles’ heel of the forthcoming Fourth Anti-Money Laundering Directive. (s.n. -M.M.-B.)

Emmanuel Ioannides
(Fundamental Principles of EU law Against Money Laundering, ed. Routledge, decembrie 2014, la pp. 57-8)

Marius era urât mai ales în ultimul consulat, deoarece săvârșise multe greșeli împreună cu Saturninus. Printre aceste greșeli senumără și uciderea lui Nonius, care a fost făcută de Saturninus, când îi era contracandidat la tribunat. Apoi Saturninus, fiind tribun, a promulgat legea agrară, în care se prevedea că senatul trebuia să jure că va respecta toate cele ce va hotărî poporul, și că nu se va impotrivi la nimic. Marius, în senat, se prefăcea că atacă această prevedere din lege, spunând că nu acceptă să depună jurământul și că socotește că nici un om cuminte n-o să accepte, pentru că – zicea el – dacă legea nu este rea, înseamnă că se săvârșește o violență când se constrânge senatul să accepte acest lucru forțat, și nu din convingere și de bunăvoie. Dar aceste vorbe le-a spus Marius nu fiindcă gândea așa, ci ca să întindă lui Metellus o cursă, din care să nu scape. Într-adevăr, Marius socotind că înșelătoria este o parte a virtuții și dibăciei, n-avea să țină seama de cele afirmate în fața senatului. Știind apoi că Metellus este un om statornic și că socotește, după cum spune Pindar, că adevărul este începutul marii virtuți, Marius voia să-l prindă cu respingerea jurământului făcută în fața senatului, să-l dovedească apoi că nu voiește să depună jurământul și să-i atragă dușmănia cea mai de neîmpăcat din partea poporului. Așa s-a și întâmplat.
Într-adevăr, după ședința în care Metellus a declarat că nu va depune jurământul cerut, senatul s-a împrăștiat, dar după câteva zile, în adunarea poporului, când Saturninus chema la tribună pe senatori și-i silea să depună jurământul, Marius a pășit și el la tribună și, făcându-se tăcere, toți ochii s-au întors spre el, iar el, uitând de cele declarate în senat cu emfază, a spus că nu-și poartă gâtul atât de lat, încât să și-l arate o singură dată într-o împrejurare atât de importantă, ci va jura și se va supune legii, dacă este lege, el a adăugat acest lucru ca un mijloc de a-și acoperi onoarea. Poporul, încântat că Marius depune jurământul, l-a întâmpinat cu aplauze și cu urări de noroc, dar aristocrații au fost cuprinși de o adâncă tăcere și de o ură amarnică împotriva schimbării lui Marius. Senatorii, deci, temându-se de popor, au votat cu toții la rând, până i-a venit rândul lui Metellus. Acesta însă, deși prietenii îl rugau și-l implorau să depună jurământul și să nu se expună unor pedepse ireparabile și pe care Saturninus le introdusese în lege împotriva celor care nu vor depune jurământul, nu și-a părăsit mândria și n-a depus jurământul, ci, supunându-se caracterului său și pregătindu-se să îndure orice grozăvie, spre a nu săvârși o faptă urâtă, a plecat din for. Discutând cu cei din jur, el le spunea că este ușor să faci un lucru rău, că oricine poate să facă bine, fără să se expună, dar numai un om bun poate să facă binele, expunându-se la primejdii. După aceea, Saturninus a hotărât ca consulii să proclame că lui Metellus i se interzice apa, focul și acoperământul, încât cei mai de jos plebei erau gata să ucidă pe Metellus. Și în timp ce optimații făceau cerc în jurul lui Metellus și dădeau fuga la el, acesta nu i-a lăsat să intre în dezbinare cu plebea din pricina sa, ci a plecat din cetate, făcând un raționament înțelept: „Sau situația se va îmbunătăți, iar poporul se va căi și eu ma voi întoarce, fiind rechemat, sau plebeii vor rămâne aceiași și atunci va fi mai bine că am plecat”. De ce bunăvoință și onoare s-a bucurat Metellus în timpul exilului și cum și-a petrecut timpul la Rodos, filozofând, se va arăta în cele scrise despre el.
Marius, fiind silit, în schimbul ajutorului primit de la Saturninus, să nu ia seama că acesta își dobândea cel mai mare curaj și putere, n-a observat că săvârșise un rău de neiertat și că Saturninus mergea de-a dreptul spre tiranie și spre schimbarea formei de guvernământ. (s.n. -M.M.-B)

Plutarh
(Marius în Vieți paralele, vol. III, ed. Științifică, la pp. 95-6)

Cela étant, que faire lorsque l’avocat découvre, en cours d’exécution de son mandat, que les fonds qu’il a reçus pourraient être d’origine criminelle? Retourner les fonds au client, suspecté de l’infraction de laquelle ceux-ci sont issus, priverait non seulement l’avocat de sa garantie de paiement, mais rendrait l’enquête sur les avoirs plus difficile encore. Plus grave, l’élément moral de l’infraction de blanchiment d’argent sera donné. Il n’est pas concevable que l’avocat, dans une telle situation, puisse dénoncer les faits a l’autorité de poursuite. On rappellera en effet que l’avocat, lorsqu’il n’agit pas comme avocat exercent dans le champ d’application de la loi de 2002, n’est pas soumis a l’obligation de declarer un soupçon. Au contraire, il reste pleinement tenu au secret professionnel selon l’article 458 du Code penal (auquel il est renvoyé par l’article 35 de la loi sur la profession d’avocat du 10 aout 1991). Face à une telle situation, l‘avocat n’aurait pas d’autre choix que de conserver ces montants. Cet avocat pourra,en cas d’acquittement de son client, facturer normalement celui-ci et employer la provision dans la mesure utile.

Mais si la procédure connait un sort inverse, la situation sera en revanche pratiquement insoluble. L’avocat ne peut pas accepter d’être rémunéré par le biais d’avoirs dont la provenance criminelle a été judiciairement établie. De la meme manière, l’on ne peut guère concevoir que le client ait pu être défendu sans que soit dévoilé le fait que les avoirs qu’il détenait se trouvent encore, notamment, auprès de son avocat.

Il n’existe pas de réponse juridique satisfaisante à cette problématique, particulièrement si l’on prend en consideration les droits de la defense. Tous les délinquants, y compris les blanchisseurs, ont bien le droit d’être défendus en justice.

Confronté à une telle situation inextricable, le secours de l’avocat pourrait provenir de son client qui, dans un élan de transparence à l’égard de l’autorité qui le jugera et animé du souci de conserver son défenseur, autoriserait celui-ci à reveler l’existence des avoirs deposes chez son avocat, en formulant bien entendu toutes les reserves et objection quant à leur origine illicite. En cas de saisie de ceux-ci par l’autorité de poursuite, l’avocat devra alors pouvoir bénéficier de l’assistance judiciaire (Cela serait tout de meme croustillant: l’état disposerait sciemment d’argent sale et financerait l’assistance judiciaire du suppose délinquant). La méthode est perilleuse et oblige la personne à dévoiler des faits a l’autorité à la seule fin de pouvoir assurer sa defense. (s.n. – M.M.-B.)

Thierry Pouliquen
(Focus sur l’avocat et l’infraction de blanchiment în La lutte contre le blanchiment d’argent, ed. Larcier, 2014, la p. 171-2)