192 citiri

Studenții mei nu știu nimic. Ei sunt extrem de drăguți, agreabili, demni de încredere, în general onești, bine intenționați și cât se poate de cuviincioși. Dar creierul lor este în mare parte gol, lipsit de cunoștințe substanțiale care ar putea fi rodul unei educații moștenite sau un dar al generației anterioare. Ei sunt culminarea civilizației occidentale, o civilizație care a uitat aproape totul despre sine și care, în consecință, a ajuns la o indiferență aproape perfectă față de propria sa cultură.

Este greu să fii admis la universitățile unde am predat – Princeton, Georgetown și acum Notre Dame. Studenții de la aceste instituții au făcut ceea ce li s-a cerut: se pricep foarte bine să treacă un examen, știu exact ce este necesar pentru a obține nota maximă la fiecare materie (ceea ce înseamnă că rar devin pasionați de un subiect anume) și își construiesc CV-uri superbe.
(…)
În cel mai bun caz au cunoștințe accidentale, dar în rest sunt stăpâni pe o ignoranță sistematică. Nu este “vina” lor faptul că posedă o ignoranță generalizată a istoriei, civilizației, politicii, artei și literaturii occidentale și americane. Ei au învățat exact ceea ce le-am cerut noi – să fie ca niște musculițe efemere, vii din întâmplare într-un prezent trecător.

Notă MMB: a se citi și cele scrise de J. H. H. Weiler aici .

Patrick J. Deneen
(Cum și-a pierdut o generație cultura comună (trad. Emil Borcean), a se vedea aici)

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că exigenţele principiului securităţii juridice nu se limitează la interzicerea retroactivităţii legii, ci ele sunt mult mai largi şi implică accesul la legislaţia aplicabilă şi previzibilitatea acestei legislaţii, obligaţia administraţiei fiscale de a-şi defini în mod clar exigenţele şi de a-şi respecta angajamentele luate şi dreptul la interpretarea unitară a legii. Astfel, pentru a fi respectat principiul securităţii juridice este necesar ca legislaţia să fie previzibilă, practica administrativă să fie consecventă, iar jurisprudenţă să fie unitară. Cu alte cuvinte, pentru a asigura deplina eficienţă a principiului, toate cele trei puteri ale statului trebuie să îşi dea concursul.
6. În ceea ce priveşte dispoziţiile de lege criticate susţine că acestea nu se bucură de accesibilitate şi previzibilitate. Astfel, noţiunea de „prejudiciu” nu este definită, determinând incertitudine în stabilirea acestuia. Arată că opţiunea legiuitorului din anul 2005 a fost aceea de a adopta un element de referinţă de tipul monedei euro la determinarea prejudiciului, deşi România nu se afla în zona euro şi nici nu aderase la Uniunea Europeană, fără însă a adopta şi norme clare privind cursul valutar utilizat pentru determinarea prejudiciului. Referitor la speţa în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate arată că inculpatului i se impută un prejudiciu în valoare de 223.490 RON. În momentul emiterii rechizitoriului (23 decembrie 2014), 1 euro valora 4,4758 RON, astfel că prejudiciul total calculat în euro este de 49.932,97 Euro, iar în momentul sesizării instanţei de judecată 1 euro valora 4,4744 RON, astfel că prejudiciul total calculat în euro este de 49.948,59 euro. În ambele ipoteze, inculpatul beneficiază de cauza de nepedepsire prevăzută de forma veche a art. 10 din Legea nr. 241/2005. Cu toate acestea, Parchetul şi Tribunalul Sălaj apreciază că ar fi aplicabil cursul valutar de la data săvârşirii faptelor, consecinţa fiind că prejudiciul ar depăşi suma de 50.000 euro astfel că nu ar mai fi aplicabile dispoziţiile art. 10 şi, implicit, cauza de nepedepsire.

Curtea Constituțională a României
(Decizia nr. 258/2016 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 638/2016)

O orânduire juridică este un Stat dacă există la baza lui o voință unitară. Evident, această voință unitară nu poate la rândul ei să depindă de o altă voință, deoarece în asemenea caz, aceasta din ultimă voință iar nu cealălaltă ar constitui Statul. De aci, necesitatea logică, găsită în mod empiric, înainte de a fi demonstrată dialectic, că orice Stat are caracter de suveranitate. Statalitatea și suveranitatea fiind termeni în mod echivalenți. Așa zisele state semi-suverane sunt în realitate semi-State. Nu tot pe atât de echivalenți sunt însă ceilalți doi termeni: Stat și organizare juridică, sau mai bine: Stat și Drept.

Giorgio del Vecchio
(Justiția [trad. Vladimir Boanta], editura Cartea Românească, București, 1936, p.173)

B.2.4. En ce qui concerne l’éventuelle utilisation par le contribuable du principe «in dubio contra fiscum», le ministre des Finances a déclaré que la nouvelle disposition anti-abus est conçue «comme une mesure qui pourra éventuellement être appliquée après la mise en œuvre de toutes les autres dispositions anti-abus spécifiques. (…)
(…)

Curtea Constituțională a Belgiei
(Hotărârea nr. 141/2013 din data de 30 octombrie 2013)

2.L’article L. 228 du livre des procédures fiscales prévoit, dans cette rédaction : « Sous peine d’irrecevabilité, les plaintes tendant à l’application de sanctions pénales en matière d’impôts directs, de taxe sur la valeur ajoutée et autres taxes sur le chiffre d’affaires, de droits d’enregistrement, de taxe de publicité foncière et de droits de timbre sont déposées par l’administration sur avis conforme de la commission des infractions fiscales.
« La commission examine les affaires qui lui sont soumises par le ministre chargé du budget. Le contribuable est avisé de la saisine de la commission qui l’invite à lui communiquer, dans un délai de trente jours, les informations qu’il jugerait nécessaires.
« Toutefois, la commission examine l’affaire sans que le contribuable soit avisé de la saisine ni informé de son avis lorsque le ministre chargé du budget fait valoir qu’existent des présomptions caractérisées qu’une infraction fiscale pour laquelle existe un risque de dépérissement des preuves résulte :
« 1° Soit de l’utilisation, aux fins de se soustraire à l’impôt, de comptes ou de contrats souscrits auprès d’organismes établis dans un État ou territoire qui n’a pas conclu avec la France de convention d’assistance administrative en vue de lutter contre la fraude ou l’évasion fiscale entrée en vigueur au moment des faits et dont la mise en œuvre permet l’accès effectif à tout renseignement, y compris bancaire, nécessaire à l’application de la législation fiscale française ;
« 2° Soit de l’interposition, dans un État ou territoire mentionné au 1°, de personnes physiques ou morales ou de tout organisme, fiducie ou institution comparable ;
« 3° Soit de l’usage d’une fausse identité ou de faux documents au sens de l’article 441-1 du code pénal, ou de toute autre falsification.
« Le ministre est lié par les avis de la commission.
« Un décret en Conseil d’État fixe les conditions de fonctionnement de la commission ».

(…)

12. Toutefois, en premier lieu, si les dispositions contestées n’autorisent pas le procureur de la République à mettre en mouvement l’action publique en l’absence de plainte préalable de l’administration, elles ne le privent pas, une fois la plainte déposée, de la faculté de décider librement de l’opportunité d’engager des poursuites, conformément à l’article 40-1 du code de procédure pénale.

13. En deuxième lieu, les infractions pour lesquelles une plainte de l’administration préalable aux poursuites est exigée répriment des actes qui portent atteinte aux intérêts financiers de l’État et causent un préjudice principalement au Trésor public. Ainsi, en l’absence de dépôt d’une plainte de l’administration, à même d’apprécier la gravité des atteintes portées à ces intérêts collectifs protégés par la loi fiscale, qui sont susceptibles de faire l’objet de sanctions administratives, l’absence de mise en mouvement de l’action publique ne constitue pas un trouble substantiel à l’ordre public.

14. En troisième lieu, la compétence pour déposer la plainte préalable obligatoire relève de l’administration qui l’exerce dans le respect d’une politique pénale déterminée par le Gouvernement conformément à l’article 20 de la Constitution et dans le respect du principe d’égalité.

15. Dans ces conditions, les dispositions contestées, telles qu’interprétées par une jurisprudence constante, ne portent pas une atteinte disproportionnée au principe selon lequel le procureur de la République exerce librement, en recherchant la protection des intérêts de la société, l’action publique devant les juridictions pénales. Le grief tiré de la méconnaissance du principe d’indépendance de l’autorité judiciaire doit donc être écarté. Il en va de même du grief tiré de la méconnaissance du principe de séparation des pouvoirs.

Conseil constitutionnel (Curtea Constituțională a Franței)
(Decizia din data de 22 iulie 2016, QPC 2016-555)

In principle detention will be lawful if it is carried out pursuant to a court order, so a ‘subsequent finding of a superior domestic court that a lower court erred under domestic law in making the order will not necessarily retrospectively affect the validity of the intervening period of detention’. When deciding whether a fault subsequently discovered in a detention order makes the preceding detention unlawful, the Court makes a distinction between ex facie invalid detention orders and detention orders which are prima facie valid and effective unless and until they have been overturned by a higher court, the former being flawed by a ‘gross and obvious irregularity’ (nota de subsol 128: Mooren v Germany hudoc (2009), para. 75 GC. (Grand Chamber held (nine to eight) that the domestic court’s failure to set out facts and evidence in sufficient detail, as required by domestic law, did not render the detention unlawful, being a formal requirement only. The joint dissent took a stronger approach to Article 5(1) in the context of the case.) The concept of ‘gross and obvious irregularity’ is not clear, although it evidently required a high threshold and suggests arbitrariness, if not a degree of flagrancy. (…))
(…)(s.n.-M.M.-B.)

D. J. Harris, M. O’Boyle, E. P. Bates, C. M. Buckley
(Law of the European Convention on Human Rights, Oxford University Press, august 2018, la p. 305)

În şedinţa din 12 decembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor mai sus citate din Legea nr. 554/2004, stabilind atât că „cererea de revizuire este admisibilă în baza unor decizii ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, indiferent de momentul pronunţării acestora şi de împrejurarea invocării sau nu, în litigiul de bază, a dispoziţiilor de drept european preexistente, încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere”, cât şi că „termenul în care poate fi formulată cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 este de o lună şi curge de la data comunicării hotărârii definitive, supusă revizuirii”.

Deşi hotărârea prealabilă nu a fost publicată deocamdată în Monitorul Oficial, pentru a deveni obligatorie, conform art. 521 alin. 3 C.pr.civ., soluţia pronunţată nu poate fi totuşi ignorată de instanţe.

Or, în speţă, hotărârea a cărei revizuire se solicită a fost comunicată revizuentului la data de 06.02.2015 (conform dovezii de la fila 31 din dosarul nr. XXXXXXXXXXXX al Curţii de Apel Bucureşti), astfel că termenul de revizuire, calculat potrivit celor statuate de Înalta Curte prin hotărârea prealabilă mai sus invocată, s-a împlinit la data de 06.03.2015, cererea de revizuire formulată la data de 04.10.2016 fiind tardiv introdusă.

Notă MMB: După ce am postat acest citat pe grupul JURIDICE de pe facebook, un utilizator al grupului a postat următorul comentariu:

Strict referitor la pasajul îngroșat, nu înțeleg unde e problema. Aveți mai jos alte hotărâri ce conțin considerente asemănătoare (instanța reține aceeași interpretare ca cea oferită într-un HP sau RIL ce nu era încă publicat):
1. „Chiar dacă această decizie nu este încă publicată în Monitorul Oficial, fiind publicată doar minuta pe site-ul www.scj.ro , aparținând instanței supreme, Curtea apreciază că această soluție se impune întocmai și în cauza de față, nefiind de conceput ca instanța să adopte altă soluție decât cea adoptată de instanța supremă, doar pe considerentul formal că hotărârea prealabilă nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial. De altfel, dezlegarea dată corespunde jurisprudenței Curții de Apel.” – Decizia nr.4310/24.09.2015 a Curții de Apel București, Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal.
2. „Până la data pronunțării prezentei decizii, decizia LII din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost publicată în Monitorul Oficial. Conform jurisprudenței sale, curtea aplică deciziile date în interesul legii chiar anterior publicării, având în vedere scopul lor de uniformizare a jurisprudenței.” – Decizia nr. 58/A din 20 februarie 2008 a Curții de Apel Cluj, Secția civilă de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie.

Răspunsul meu a fost următorul:

E diferită motivarea inaltei curti in exemplu dat de dvs de motivarea Curtii de Apel Bucuresti. Curtea de Apel Bucuresti nu se bazeaza pe o jurisprudenta a sa in acelasi sens. In cazul Curtii de Apel Bucuresti s-a respins cererea ca tardiv introdusă strict prin raportare la HP-ul ce nu fusese inca publicat. S-a negat dreptul de acces la o cale de atac prevazuta de lege prin aplicarea unui HP inca nepublicat in Monitorul Oficial – HP ce oricum nu existase la momentul introducerii cererii ce apoi a fost declarata ca tardiva. Judecătorul a facut ceva ce legea nu-i permitea – a dat forta OBLIGATORIE unui hp ce inca nu fusese publicat si NUMAI in temeiul lui a respins cererea ca fiind tardiva – desi tot judecatorul neaga ca ar face asta (dar tocmai ce o face). Iar in cazul HP-ul ce formeaza obiectul citatului meu, 45/2016, jurisprudenta anterioara (curentele) care se dezvoltasera, TOATE, erau mai avantajoase decat cele stabilite in HP-ul nr. 45/2016. Nu exista nicio jurisprudenta care sa fi putut permite Curtii de Apel Bucuresti sa declare cererea ca fiind tardiv introdusa. Si nicio interpretare a niciunui text de lege care sa fi permis Curtii de Apel Bucuresti sa declare cererea ca fiind tardiva – pentru ca legea nu mai prevedea un termen in mod expres (i.e. art. 21 din L 504/2004). Sper ca acum intelegeti care e problema. Oricum, e o cauza acum pendinte la Curtea de Justitie ref tocmai la maniera in care acest HP a fost aplicat de catre instantele nationale – si vor urma concluziile AG in februarie 2019 care sper sa va lamureasca suplimentar cu privire la problema. Doar ce am asistat la pledoaria orala de pe rolul CJUE si judecatorii s-au aratat contrariati ORICUM de faptul ca un HP ce stabileste o interpretare nefavorabila justitiabililor s-ar aplica in cauzele pendinte in cazul in care cererile au fost introduse ANTERIOR hp-ului. Se mirau CUM de e posibil o asa aplicare retroactiva in dezavantajul justitiabilului si asta inclusiv cu publicarea HPului in Monitorul Oficial la momentul in care cererea se respinge ca tardiva (ceea ce oricum nu e cazul in aceasta hotarare a Curtii de Apel Bucuresti selectata de mine)

Curtea de Apel București
Secția a VIII a, contencios administrativ și fiscal
Judecători C. P. (președinte), I. C., A. M. B., grefier C.M.
(Decizia civilă nr. 622 din data de 13 februarie 2017)

IATĂ unde stă minciuna, crima: în a te minți pe tine însuți, a fi în dezacord cu propriul tău adevăr, cu propria cunoaștere profundă a lucrurilor, așa cum se înfățișează ea unei conștiințe. Așa este: obiectivitatea înseamnă a fi de acord cu propria subiectivitate, adică a nu minți.

Eugen Ionescu
(Jurnal în fărâme (trad. Irina Bădescu), ed. Humanitas, ediția a treia, 2010 (original 1967), la pp. 191-2)

Pe de altă parte, energii colosale au fost cheltuite în puerile scopuri politice: neutralizarea unor critici ai regimului, monitorizarea unor organizații anticomuniste ale exilului cu un impact mai mult imaginar decât real, promovarea ridicolă a unei imigini supradimensionate a lui Nicolae Ceaușescu și a soției acestuia peste hotare. (…)
Totuși, din Canada până în Austrlia, din Japonia până în Brazilia și din RFG până în Israel, ofițerii români de informații externe și-au făcut meseria cât au putut, coruptând, șantajând, cumpărând conștiințe și informații, infiltrându-se în mari companii, organizații politice, economice și culturale, influențând decizii și modificând percepții. (…)
Cum au fost acestea valorificate și cât au contribuit la dezvoltarea societății românești și la garantarea securității naționale este o altă problemă. Informația în sine este, desigur, foarte importantă, dar nu este totul: analiza acesteia, coroborarea ei cu alte informații și „sublimarea” în cadrul unei sinteze solide sunt etapele absolut necesare pentru fundamentarea deciziei politice optime.(s.n. – M.M.-B.)

Florian Banu
(De la SSI la SIE: O istorie a spionajului românesc în timpul regimului comunist (1948-1989), ed. Corint, 2016, la p. 547-548)

6. În cazul în care o parte sau, în materie preliminară, o parte din litigiul principal se află în imposibilitatea de a face față, în totalitate sau în parte, cheltuielilor cu procesul, aceasta poate oricând solicita să beneficieze de asistență judiciară în condițiile prevăzute la articolele 115-118 și, respectiv, 185-189 din Regulamentul de procedură. Pentru a putea fi luate în considerare, asemenea cereri trebuie totuși să fie însoțite de toate informațiile și înscrisurile justificative necesare care permit Curții evaluarea stării materiale reale a solicitantului. Întrucât, în materie preliminară, Curtea statuează la cererea unei instanțe a unui stat membru, părțile din litigiul principal trebuie să solicite mai întâi beneficiul unei eventuale asistențe judiciare la instanța menționată sau la autoritățile competente ale statului membru vizat, asistența acordată de Curte neavând decât caracter subsidiar prin raportare la asistența acordată la nivel național.

INSTRUCȚIUNI PRACTICE PENTRU PĂRȚI, REFERITOARE LA CAUZELE CU CARE ESTE SESIZATĂ CURTEA (a se vedea aici)