384 citiri

33 În acest context, trebuie precizat că cerința unei interpretări conforme include obligația instanțelor naționale de a modifica, dacă este cazul, o jurisprudență consacrată dacă aceasta se întemeiază pe o interpretare a dreptului național incompatibilă cu obiectivele unei directive (a se vedea în acest sens Hotărârea Centrosteel, C‑456/98, EU:C:2000:402, punctul 17).

34 Prin urmare, instanța de trimitere nu poate considera în mod valabil, în cauza principală, că se găsește în imposibilitatea de a interpreta dispoziția națională în cauză în conformitate cu dreptul Uniunii, pentru simplul motiv că a interpretat, în mod constant, dispoziția respectivă într‑un sens care nu este compatibil cu dreptul menționat.

Marea Cameră, Curtea de Justiție
(Hotărârea din data de 19 aprilie 2016, C-441/14, Dansk Industri, EU:C:2016:278)

74. În primul rând și în general, dreptul comunitar poate influența indirect dreptul penal național, prin aceea că impune ca, în domeniile care aparțin sferei sale de aplicare, dreptul penal național relevant să fie conform cu dreptul comunitar. Această perspectivă a compatibilității este ilustrată de cauza Amsterdam Bulb, în care Curtea s‑a pronunțat în sensul că, în absența unei dispoziții care să prevadă sancțiuni specifice în reglementarea comunitară, statele membre dețin competenta de a alege sancțiunile pe care le consideră corespunzătoare, inclusiv sancțiuni penale(25). Reversul medaliei constă în faptul că sancțiunile penale pentru încălcările legilor naționale de punere în aplicare a dreptului comunitar pot fi interzise de acesta pentru motivul că, de exemplu, sunt excesive și ar împiedica astfel libera circulație a persoanelor(26).

26 – A se vedea în acest sens Hotărârea din 29 februarie 1996, Skanavi și Chryssanthakopoulos (C‑193/94, Rec., p. I‑929, punctul 36) (sublinierea noastră).

JÁN Mazák
(Concluziile prezentate în data de 28 iunie 2007, C-440/05, EU:C:2007:393, click aici)

102. În al doilea rând, care sunt exact obligațiile autorităților naționale în raport cu o recomandare? Modul de redactare a articolului 4 alineatul (3) TUE, prin faptul că cuprinde obligația de cooperare loială și sinceră în cadrul Uniunii, este, cu siguranță, foarte cuprinzător și complex. S‑ar putea sugera că, întrucât această dispoziție se referă numai la „obligații” și având în vedere că recomandările, în conformitate cu articolul 288 TFUE, sunt „neobligatorii”, acestea nu pot, prin definiție, să creeze nicio obligație și, prin urmare, nu intră deloc sub incidența articolului 4 alineatul (3) TUE.

Michal Bobek
(Concluziile prezentate în data de 12 decmebrie 2017, C-16/16 P, Regatul Belgiei/Comisia Europeană EU:C:2017:959)

1. Părțile prezentului recurs nu fac ușoară sarcina Curții de Justiție. Comportamentul Comisiei anterior litigiului nu poate fi considerat, oricât de indulgenți am fi, drept o bună administrare. Republica Cehă nu a încercat nici ea să elimine la timp dezacordurile și îndoielile, ci se străduiește, chiar și în prezent, să obțină un avantaj de pe urma erorilor Comisiei. În plus, acest stat membru aproape a omis să prezinte argumentele care, în final, îi pot da într‑adevăr câștig de cauză.

Juliane Kokott
(Concluziile prezentate în data de 12 aprilie 2018, C-4/17 P, EU:C:2018:237)

Apart from ne bis in idem, other reasons may result in a Member State not having the right to prosecute. These relate to time bars, immunities and the failure to comply with various other formalities.

4.3.1. Time Bars to the Prosecution

Regulations may contain specific rules concerning the limitation period for proceedings, rules regarding interruption thereof, and the period for implementing a decision that imposes an administrative penalty. The importance of mentioning this lies in the fact that the limitation periods provided in Regulations are much shorter than those provided in national criminal law for corresponding criminal offences.

André Klip
(European Criminal Law, Intersentia, a treia ediție, 2016, la p. 297)

The lack of any case law on the compliance of Member States with the obligation to criminalise behaviour stems from the fact that the Court did not have jurisdiction over such cases until the entry into force of the Treaty of Lisbon.

André Klip
(European Criminal Law, Intersentia, a treia ediție, 2016, la p. 246)

The Court only has jurisdiction if the question relates to a pending dispute and if the national court or tribunal ‘is called upon to give a decision capable of taking into account the preliminary ruling'(cu trimite la cauza 338/85). The general view is that public prosecutors are not able to refer to the Court. However, in one of the first criminal cases decided by the Court, it declared the Pretore di Salo admissible. It observed that, in the pending proceedings, the Pretore combined the functions of a public prosecutor and an examining magistrate. What mattered was that the ‘request emanates from a court or tribunal which has acted in the general framework of its task of judging, independently and in accordance with the law, cases coming within the jurisdiction conferred on it by law, even though certain functions of that court or tribunal in the proceedings which gave rise to the reference for a preliminary ruling are not, strictly speaking, of a judicial nature (cu trimitere la cauza 14/86 Pretore di Salo).
With reference to Pretore di Salo, Advocate General Ruiz-Jarabo Colomer stated that all kinds of preliminary investigations could qualify:
„The investigation could have resulted in an order than no further action be taken, in a summons to appear, or in an acquittal, but it could not, under any circumstances, create an inrreversible procedural situation, nor did it constitute, for the purpose of national law, a judicial act subject to the fundamental safeguards”(C-60/02, punctul 22 din Concluzii).
In the light of the evolving case law of the Court on ne bis in idem and out-of-court settlements by a prosecutor, the question arises as to whether a request by a prosecutor should remain inadmissible. (…) If the Court in Gozutok attached much weight to the fact that an out-of-court settlement has the same value as a court decision, then an investigation by a prosecutor might qualify for a reference. (…)
The scope of some Framework Decisions and Directives is determined by proceedings before the ‘court having jurisdiction in particular in criminal matters’. This is a concept that needs a uniform application of Union Law. The question is whether this limitation has jurisdictional consequences for the Court.

André Klip
(European Criminal Law, Intersentia, a treia ediție, 2016, la pp. 138-9)

This contribution focuses on the question of the extent to which national administrative authorities can derive their powers directly from directives and regulations. To answer this question, first the content and scope of the principle of legality are discussed in section 2. Then the question of if, and to what extent, national administrative authorities can derive powers directly from directives (section 3) and regulations (section 4) is discussed. The requirements of both EU law and Dutch law in this regard are taken into account. For the extent to which national administrative authorities can derive their powers directly from directives or regulations, section 5 discusses whether this is problematic in the light of the functions of the legality principle. Finally, the contribution is finished by a conclusion in section 6.

Maartje Verhoeven, Rob Widdershoven
(National Legality and European Obligations în The Eclipse of the Legality Principle in the European Union (coord. L. Besselink, F. Pennings, S. Prechal), Wolters Kluwer, 2011, la p. 56)

The new AML framework consists of two legal instruments both based on Article 114 TFEU on the internal market: the Fourth AML Directive 2015/849 on the prevention of the use of the financial system for the purpose of money laundering and terrorist financing, and Regulation 2015/857 on information accompanying transfers of funds.
(…)
Under the new AML framework, the Member States will still have the freedom to choose the applicable penalties, i.e. administrative, criminal or a combination of two. In contrast, any measure based on Article 83(1) TFEU will leave no such freedom to the Member States. However, the resulting penalties must all comply with the Charter and be effective, proportionate and dissuasive.
With a strict legal basis analysis as a starting point, this chapter has analysed the current EU AML framework from both a historical and contextual point of view, thereby providing a nuanced picture of the current EU AML framework and its particulars. This has not only included an overview of the current regulatory framework, but also highlighted certain specific issues, such as the involvement of private actors and related potential problems from a procedural and fundamental rights point of view.

Maria Bergström
(Money laundering în Research Handbook on EU Criminal Law, ed. Edward Elgar, 2016, la p. 342 și p. 354)

Criminal law, whether substantive or procedural, is indispensably associated with fundamental and human rights. Since the period of the enlightenment, this bond has long been considered as a conquest of Western civilization and is manifest in the first „Bill of Rights”; such as the French Declaration of the Rights of Man, adopted in 1789, and the Fifth and the Sixth Amendments to the United States Constitution adopted in 1791. The roots of this relationship though, go way back into article 39 of the Magna Carta, the law of th 12 tables of the Romans and the ancient Greek laws and teachings. (nota de subsol 9: For example, the famous legal maxim audi alteram partem is attributed to Aristophanes in Wasps 725.27, ‘Thou shall hold no trial, before both parties are heard’ and to Euripides in his speech against Timokrates, 157, from which the maxim was drawn that ‘no one should be judged and punished without being heard’. Also see Aristotle in his Rhetoric, Ch. 1, 1354b, 1355a, where the principle of legality may be founded in his teachings: ‘it is of great moment that well-drawn laws should themselves define all points they possibly can and leave as few as may be to the decision of the judges’.

Alexandros Kargopoulos
(Fundamental rights, national identity and EU criminal law în Research Handbook on EU Criminal Law, ed. Edward Elgar, 2016, la p. 126)