Monica Livescu: Conflictul fără sfârșit ce ar părea să caracterizeze viața avocatului ascunde de fapt…

„Conflictul fără sfârșit ce ar părea să caracterizeze viața avocatului ascunde de fapt tendința productivă spre Pace, Bunăvoință și Dragoste între oameni. Trebuie subliniat că bătălia legală pe care o susține în mod constant înlocuiește violența și vărsarea de sânge care, în alte timpuri barbare, lua locul judecății. În societatea civilizată, prin munca sa în slujba aplicării legii, avocatul limitează pur și simplu lupta, care pare a fi o necesitate a omenirii. De aceea am putea spune că în acest mod munca avocatului îi ușurează pe semenii săi de războiul relelor umane.”

Monica Livescu, De ce avem nevoie de o „Zi a Avocatului Român”?,  JURIDICE ESSENTIALS, 24 iunie 2017