Legiuitorul trebuie să dea dovadă de rațiune…

Legiuitorul trebuie să dea dovadă de rațiune și reținere atunci când decide necesitatea unor reforme, fiind chemat să analizeze impactul acestora pe termen mediu și lung asupra comunității, iar nu prin prisma unor reacții de moment, adesea catalizate de sentimente și frământări sociale trecătoare. Este necesar ca legiuitorul să acționeze ca un filtru de raționalitate, care justifică temeinic măsurile luate, nu se lasă mânat de reacții de moment sau populiste, iar la nevoie acționează chiar contra solicitărilor publice, în măsura în care acestea pot avea efecte nocive pe viitor.

(I. Ilieș Neamț, Locuința alternantă. Sau când „interesele superioare ale părinților” sunt mascate sub forma interesului superior al copilului. O analiză critică, publicată în Revista de Dreptul Familiei nr. 1/2021, Editura Universul Juridic, București, 2021, pp. 327-328)