De natura oricărei căsătorii este îndatorirea soților de a locui împreună (…). Poziționarea din prezent a îndatoririi din cuprinsul aceleași norme ce instituie obligația de fidelitate sau de respect reciproc între soți demonstrează importanța sa în optica legiuitorului. De asemenea, încălcarea obligației de coabitare poate sta la baza pronunțării unei hotărâri de divorț bazate pe culpa soțului vinovat de nesocotirea acesteia. Consacrarea expresă a acestei obligații apare ca esențială din moment ce scopul căsătoriei, de a întemeia o familie, nu poate decât să reunească soții într-o locuință comună, în care să gospodărească împreună. Mai mult, îndatoririle anterior menționate, făcând parte din osatura indispensabilă a oricărui regim matrimonial, anume regimul primar imperativ, subzistă până la desfacerea căsătoriei, neputându-se, ca regulă, deroga de la ele.
(C.-C. Ianuș, Despre soarta locuinței conjugale la divorț. Probleme practice, publicată în „Revista de Dreptul Familiei” nr. 2/2020, Editura Universul Juridic, București, 2021, p. 41)