Asociind capacitatea epistemică și virtutea morală, judecătorul poate respecta cele două restricții care păstrează justificarea logică și socială a adagiului res iudicata pro veritate accipitur. Numai prin această asociere justiția se poate apropia de situația ideală în care sfera adevărului judiciar coincide cu sfera adevărului obiectiv, iar reprezentarea pe care societatea o are la un moment dat despre adevăr se apropie și ea cât mai mult de adevărul obiectiv. Crește astfel forța pedagogică a hotărârilor judecătorești, iar potențialul formativ al adevărului ca valoare morală este pus în operă, urmând îndemnul Sfântului Pavel din Scrisoarea către romani (12.2): „Și nu vă potriviți acestui veac, ci schimbați-vă prin înnoirea minții, ca să deosebiți care este voia lui Dumnezeu: ce este bun și bineplăcut și desăvârșit.”
(V. Stoica, Adevăr judiciar și adevăr obiectiv, publicată în Revista „Dilema veche”, nr. 920/2021)