Soarta scapă pe mulți de pedeapsă, de frică însă pe nimeni. De ce? Fiindcă aversiunea față de o faptă pe care natura a condamnat-o ne este adânc înrădăcinată. De aceea, chiar și cei ce stau ascunși n-au niciodată siguranța că vor rămâne ascunși, fiindcă conștiința îi acuză și-i denunță lor înșiși. Semnul vinovăției este tulburarea. Cam multe crime scapă legii și judecătorului și sancțiunilor stabilite, ar fi rău de noi dacă ele nu și-ar lua fără întârziere pedeapsa naturală și grea și dacă în locul îndelungii răbdări n-ar apărea spaima.
(Seneca, Scrisori către Luciliu, traducere G. Guțu, Editura Humanitas, București, 2020, pp. 410-411)