Justiţia urmăreşte ca, în tratamentul dintre oameni, să fie exclusă orice disparitate care nu ar fi fondată pe consolidarea drepturilor fiecăruia, astfel că prescripţiile dreptului pozitiv sunt supuse controlului justiţiei. În ipoteza în care apar legi injuste, se impune schimbarea lor, eventual a ordinii existente, atunci când aceasta este un obstacol definitiv în realizarea justiţiei.
(O.M. Cilibiu, Reflecții privind dreptatea, justiția și justiția administrativă, publicată în Revista Analele Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, nr. 4/2012, p. 67)