Libertatea are două laturi (…): libertatea negativă şi libertatea pozitivă.
Prima – libertatea „negativă” – răspunde la întrebarea „Care este aria înăuntrul căreia subiectul – o persoană sau un grup de persoane – este sau trebuie să fie lăsat să facă sau să fie ceea ce este în stare să facă sau să fie, fără amestecul altor persoane?”
A doua – libertatea „pozitivă” – răspunde la întrebarea: „Ce sau cine este sursa de control sau de amestec care poate determina pe cineva să facă sau să fie aşa mai degrabă decât altfel?”
Cele două întrebări sunt, se observă, diferite, deşi răspunsurile la ele se pot suprapune.
În orice caz, libertatea negativă este aria civilă, politică sau economică înăuntrul căreia „un om poate acţiona neîmpiedicat de alţii”. Cu cât este mai mare aria neîmpiedicării, cu atât este mai mare libertatea fiecăruia.
Sensul „pozitiv” al libertăţii „derivă din dorinţa individului de a fi propriul său stăpân”. Libertatea pozitivă înseamnă, aşadar, aria civilă, politică sau economică înăuntrul căreia un om poate decide cum să acţioneze singur, iar nu prin intermediul altora. (M. Nicolae, Principiile cardinale ale Noului Cod civil în doctrină și în jurisprudență, publicat în „Revista Română de Drept Privat” nr. 3-4/2021, disponibilă și [Online] aici)