Viața de familie implică, sine die, colaborare, cooperare și conlucrare între membrii de familie. Or, realizarea acestora devine dificilă, dacă nu imposibilă, în situațiile în care membrii familiei nu se mai pot întruni sau întrunirea este supusă unor restricții. Cu toate că unele forme de manifestare ale vieții de familie nu sunt incompatibile cu restrângerea interacțiunii inter partes, elementele fundamentale ale familiei presupun, indiscutabil, apropierea și unicitatea spațio-temporală. Bunăoară, dacă „distanțarea socială” nu interferează cu forma de legături personale constând în comunicare de date și informații despre copil, întrunirile reciproce părinte-copil nu pot avea loc fără prezența reciprocă părinte-copil în același spațiu și timp. Mai mult, sentimentele de solidaritate ce caracterizează viața de familie reclamă cu stringență apropierea membrilor familiei, riscând altminteri să se altereze cu trecerea timpului.
(B. D. Moloman, Pot fi virusate și puse în carantină relațiile de familie? Despre obligații și drepturi familiale în vremuri pandemice, publicată în Revista de Dreptul Familiei nr. 2/2020, București, Editura Universul Juridic, 2021, p. 186)