Trebuie totuşi amintit că legea are puterea de a crea armonie, progres și pace socială, după cum poate şi distruge vieți și comunități mai puternic decât orice armă, destructurând fibra axiologică şi principiile fundamentale pe care se organizează relațiile interumane şi statul. Dacă, aparent, diferența dintre cele două este evidentă, în realitate, de foarte multe ori, caracterul benefic sau nociv al legii este greu de decelat, acesta reliefându-se după lungi intervale de timp, și uneori prea târziu.
(I. Ilieș Neamț, Locuința alternantă. Sau când „interesele superioare ale părinților” sunt mascate sub forma interesului superior al copilului. O analiză critică, publicată în Revista de Dreptul Familiei nr. 1/2021, Editura Universul Juridic, București, 2021, p. 327)