Existând și proclamându-se exclusiv prin facultățile noastre raționale, niciun drept (subiectiv) nu există decât în rațiune și pentru rațiune. Niciun drept nu are o altă existență decât o existență ideală, adică principală, cu totul independentă de stările de fapt, adică indiferent dacă e respectată de alții sau dacă o exercitare concretă e aplicabilă.
(E. Speranția, Introducere în filozofia dreptului, Tipografia Cartea Românească, Cluj, 1946, p. 360)