Ioana-Anamaria Filote-Iovu

Ioana-Anamaria Filote-Iovu

„Buna-credință” este acea regulă….

Pentru a fi ocrotite, drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință (…). „Buna-credință” este acea regulă morală care exprimă sau impune o voință sau un comportament conform cu așteptările celorlalți și, în cele din urmă, conform regulilor dreptului, ca formă de…

Justiția urmărește…

Justiţia urmăreşte ca, în tratamentul dintre oameni, să fie exclusă orice disparitate care nu ar fi fondată pe consolidarea drepturilor fiecăruia, astfel că prescripţiile dreptului pozitiv sunt supuse controlului justiţiei. În ipoteza în care apar legi injuste, se impune schimbarea…

Dacă ar exista vreun alt bine…

 Dacă ar exista vreun alt bine în afară de valoarea morală, am fi mereu vânați de pofta de viață și de pofta de a avea tot ce ușurează viața, lucru intolerabil, fără limită și veșnic rătăcitor. (Seneca, Scrisori către Luciliu,…

Dreptatea corectivă presupune…

Dreptatea corectivă presupune existența judecătorului, ca intermediar, respectiv ca un termen mediu între plus și minus, adică între cel care suportă nedreptatea și cel care cauzează nedreptatea sau beneficiază de ea. (V. Stoica, Despre dreptate și imaginația juridică, JURIDICE ESSENTIALS)

Omul drept…

Căci sufletul este mai puternic decât orice soartă. El este acela care îndrumă faptele într-o parte sau alta, el este cauza vieții fericite sau nenorocite. Păcătosul întoarce toate lucrurile în rău, chiar pe cele care se arătau ca foarte bune.…

Dreptatea ca virtute este…

Înainte de a edifica arhitectura conceptului de dreptate, Aristotel evidențiază legătura firească dintre virtute și practicarea virtuții. Nu este de ajuns ca actele îndeplinite în conformitate cu virtutea „să posede în sine calitățile respective pentru a fi înfăptuite”; mai trebuie…