Judecând (…) cu argumente foarte înțelepte, nu văd în constituția unei ființe raționale nicio virtute care să se opună dreptății; dar văd stăpânirea de sine care se opune plăcerii. (M. Aurelius, Gânduri către sine însuși, traducere C. Bejan, Editura Humanitas, București, 2020, p. 119)
Nedreptatea nu este un rău în sine, ci (răul) se află în frica legată de grija că nu se va putea ascunde de cei care aplică pedeapsa în astfel de situații. (A. Cornea, Epicur și epicureismul antic, Editura Humanitas, București, 2020, p. 283)
Soarta scapă pe mulți de pedeapsă, de frică însă pe nimeni. De ce? Fiindcă aversiunea față de o faptă pe care natura a condamnat-o ne este adânc înrădăcinată. De aceea, chiar și cei ce stau ascunși n-au niciodată siguranța că vor rămâne ascunși, fiindcă conștiința îi acuză și-i denunță lor…
În concepţia lui Aristotel, justiţia este „conformitatea cu legea”. Ca atare, o acţiune este supusă judecăţii dacă este în concordanţă cu legea, care nu este decât o aplicare, la rândul său aceasta fiind o formă concretă a valorii absolute. (O. M. Cilibiu, Reflecții privind dreptatea, justiția și justiția administrativă, publicată…
Teoria ideilor, negând realitatea lumii ce cade sub simțuri, arată netemeinicia dorințelor noastre ce îmbrățișează lucruri care n-au realitate în sine. (G. Guțu, Lucius Annaeus Seneca: Viața, timpul și opera morală, Editura Humanitas, București, 2021, p. 169)
Dreptul şi înfăptuirea justiției sunt doi piloni ai civilizației! Nu întâmplator, se spune justitia regnorum fundamentum („justiția este fundamentul statelor”). Pentru noi, cei de acum, este util să știm cum se înfăptuia justiția cu sute și mii de ani înaintea noastră, pentru a putea vedea evoluția Dreptului, dar şi pentru…
Dreptatea nu era ceva în sine, ci se afla în conviețuirile unora cu alții în oricâte locuri exista permanent o anumită convenție privitoare la a nu vătăma sau a nu fi vătămat. (A. Cornea, Epicur și epicureismul antic, Editura Humanitas, București, 2020, p. 283)
Căci spune Seneca: „filosofia nu este iscodire pe placul mulțimii, făcută pentru ostentație”. Ea nu stă în vorbe, ci în fapte. Nu ți-o apropii pentru ca ziua să-ți treacă mai plăcut, sau să scapi de plictiseală în timpul liber. Ea formează și modelează sufletul, orânduiește viața, îndrumă faptele, arată ce…
Nu te lăsa dus dintr-un loc în altul, ci la orice impuls păstrează dreptatea și la orice reprezentare păstrează capacitatea de înțelegere. (M. Aurelius, Gânduri către sine însuși, trad. C. Bejan, Editura Humanitas, București, 2020, p. 52)
Lumea noastră este în contratimp cu evoluția lumii cuantice/atomice, în sensul că dacă noi căutăm realitatea complet măsurabilă, lumea cuantică are în vedere și realitatea ce nu este neapărat/tot timpul măsurabilă. Așa-i și cu Dreptul, care pentru a căpăta statutul de Știință a abandonat tocmai ceea ce-l face Știință, acea…
Asociind capacitatea epistemică și virtutea morală, judecătorul poate respecta cele două restricții care păstrează justificarea logică și socială a adagiului res iudicata pro veritate accipitur. Numai prin această asociere justiția se poate apropia de situația ideală în care sfera adevărului judiciar coincide cu sfera adevărului obiectiv, iar reprezentarea pe care…
Să fim de părerea lui (Epicur) când zice că faptele rele sunt buciuite de conștiință și că cel mai mare supliciu al ei este că grija o apasă și o torturează necontenit, fiindcă nu se poate încrede în ceea ce-i garantează liniștea. (Seneca, Scrisori către Luciliu, traducere G. Guțu, Editura…