De natura oricărei căsătorii este îndatorirea soților de a locui împreună (…). Poziționarea din prezent a îndatoririi din cuprinsul aceleași norme ce instituie obligația de fidelitate sau de respect reciproc între soți demonstrează importanța sa în optica legiuitorului. De asemenea, încălcarea obligației…
Ca să vezi că și în sufletele cele mai rătăcite se ascunde o conștiință a binelui și că oamenii știu ce este răul, dar nu se sinchisesc de el: toți își ascund vinile și, oricât de mult le-ar prii, se folosesc de…
Sintagma „termen rezonabil” este în opinia noastră de o expresivitate cu totul deosebită. Ea evocă celeritatea procedurii, dar nu o celeritate cu orice preț, ci una „rezonabilă”, adică una care să nu sacrifice, în ultimă instanță, calitatea actului de justiție. (Ioan Leș,…
„Din nefericire, divorțurile care intervin în familiile cu unul sau cu mai mulți copii sunt adevărate răstigniri. Să nu uitați nicio clipă că, în sine, căsnicia, de la început, nu este o alternativă la divorț, iar divorțul nu este o alternativă la…
Mijlocul cel mai bun de a te apăra „de cei care îți fac rău”: să nu le semeni. (M. Aurelius, Gânduri către sine însuși, traducere C. Bejan, Editura Humanitas, București, 2020, p. 78)
Omul drept este cel mai netulburat, în timp ce omul nedrept este plin de cea mai mare tulburare. (A. Cornea, Epicur și epicureismul antic, Editura Humanitas, București, 2020, p. 279)
Dreptul este ceva în genere sfânt, numai fiindcă el este existența în fapt a conceptului absolut, a libertății conștiente de sine. (G.W.F. Hegel, Principiile filozofiei dreptului, Editura Poideia, București, 1998, p. 241)
În domeniul dreptului (…) avem de-a face cu adevăruri şi raporturi de alt ordin decât cel material, cu atitudini ale sufletului omenesc şi cu motivațiuni ale activității. Problema genezei și esenței Dreptului nu poate fi nici atinsă, nici rezolvată fără o referire…
Viața socială, în totalul ei, presupune norme și se poate reduce, în ultimă analiză, la fenomenul de creațiune și respectare a unor norme date, de către conștiințe comunicante. (E. Speranția, Introducere în filozofia dreptului, Tipografia Cartea Românească, Cluj, 1946, p. 305)
S-ar putea spune fără greșeală că principala funcție a gândirii – în raporturile ei cu viața individului – este aceea de a crea norme. (E. Speranția, Introducere în filozofia dreptului, Tipografia Cartea Românească, Cluj, 1946, p. 306)
Avem de-a face cu o realitate ideală a normelor de drept în vigoare, constituind sistemul de drept pozitiv, apoi o realitate a conduitelor concrete de conformitate cu idealitatea aceasta; trecerea de la realitatea ideală la aceea efectivă are loc prin intermediul conștiinței…
Libertatea este fundamentul Dreptului. Spre a pune problema dacă o faptă a cuiva este dreaptă sau nedreaptă, trebuie mai întâi să punem postulatul că acel cineva a fost liber, atunci când a făcut-o. Dacă nu a fost liber, atunci orice problemă de…
